Transilvania Broker Oradea

Transilvania Broker Oradea
Tel.0756.596010
email.adrian.mihalciuc@transilvaniabroker.ro

Transilvania Broker

"Pentru noi orientarea catre client este principiul de baza al activitatii. Suntem obiectivi fata de toate societatile de asigurare, oferindu-va astfel exact produsele de care aveti nevoie, la preturile cele mai bune de pe piata."

ASIGURARI ORADEA

Oferim consiliere gratuita in asigurari pentru a gasi produsul/serviciul potrivit nevoilor dumneavoastra.

miercuri, 4 aprilie 2012

Clasa politica recidiveaza: din nou despre desfiintarea Pilonului II de pensii private


Guvernul a transmis Senatului Romaniei avizul sau negativ cu privire la propunerea legislativa inaintata in decembrie 2011 de deputatul PDL Daniel OAJDEA, pentru trecerea in proprietatea statului a activelor fondurilor de pensii private si abrogarea Legii 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat. Consiliul Social si Economic, precum si cele cateva Comisii parlamentare care si-au exprimat deja punctul de vedere au propus respingerea initiativei legislative in cauza. Pentru cine urmareste insa actualitatea pensiilor private, aceasta stire pare probabil reluarea unui episod mai vechi dintr-o lunga serie de "initiative reformatoare" care incearca sa demoleze una dintre prea putinele reforme de succes din Romania.

Propunerea legislativa amintita nu este prima de aceasta natura, dupa cum nu este nici pentru prima data cand sunt trecute in revista argumentele pentru care o astfel de idee nu este de acceptat. De remarcat insa ca toate aceste experiente anterioare nu par sa fi lasat nici o urma in nivelul de cunostinte despre sistemul de pensii pe care il dovedesc unii parlamentari. Ca urmare, diversele institutii implicate trebuie sa reia demersurile birocratice, consumand timp, resurse, energie pentru a lamuri acceasi chestiune.

Din expunerea de argumente a initiatorului reiese ca acesta nu intelege sau ignora voit cateva elemente de baza din arhitectura sistemului:

  • Contributiile virate catre fondurile de pensii private de Pilon II nu apartin fondurilor, ci participantilor - ca atare, statul nu cheltuie o suma de bani pentru a da cu titlu gratuit "privatilor", vaduvind astfel pensionarii actuali de niste posibile procente in plus la pensie; statul "cheltuie" aceasta suma in beneficiul viitorilor pensionari, carora le faciliteaza astfel constituirea unor resurse financiare aditionale pentru pensie; in ultima instanta, statul "cheltuie acum acesti bani pentru a-si usura propria povara in viitor, cand pensionarii sai vor avea astfel o sursa prin care sa completeze veniturile din ce in ce mai precare oferite de sistemul public;
  • Investitiile fondurilor de pensii sunt strict reglementate, pe de o parte prin limitari cantitative clare, pe de alta poarte prin obligatia de a realiza o performanta investitionala aliniata pietei si de a garanta contributiile nete; ca atare, obiectivul principal al plasamentelor financiare realizate este legat de furnizarea unor pensii cat mai bune, in conditii de siguranta rezonabile; contributia fondurilor la dezvoltarea pietei de capital si rolul lor de "creditor" al statului, prin plasamentele in titluri de stat, sunt numai efecte colaterale, chiar daca de dimensiuni importante;
  • Fondul de Garantare ar putea fi pus in situatia de a apela la imprumuturi garantate de stat numai in situatii extreme, cand evenimente de a o magnitudine cu totul speciala ar "darama" toate celelalte bariere de protectie ale sistemului. Altfel spus, Fondul ar avea nevoie de imprumut numai in cazul in care propriile resurse financiare, constituite prin contributia administratorilor si dimensionate pe baza unor calcule actuariale elaborate, s-ar dovedi insuficiente pentru a acoperi, la un moment dat, obligatiile de plata curente ale unui fond aflat in dificultate.
Si exemplele ar putea continua. Dincolo de aceste aspecte insa, este greu de inteles cum dupa numeroasele semnale de alarma trase de organisme si institutii nationale si internationale cu o solida experienta in domeniu, dupa dezbaterile indelungate pe marginea noii legi a pensiilor publice - ocazie cu care starea sistemului public de pensii a fost analizata in detaliu, in conditia sa actuala, cat si in perspectiva - se mai poate inca vorbi, la nivelul clasei politice, cu superficialitate si populism ieftin, despre reintoarcerea la Pilonul public de pensii, ca unica sursa larg accesibila de venituri la batranete.


Sursa: www.pensiileprivate.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu