Transilvania Broker Oradea

Transilvania Broker Oradea
Tel.0756.596010
email.adrian.mihalciuc@transilvaniabroker.ro

Transilvania Broker

"Pentru noi orientarea catre client este principiul de baza al activitatii. Suntem obiectivi fata de toate societatile de asigurare, oferindu-va astfel exact produsele de care aveti nevoie, la preturile cele mai bune de pe piata."

ASIGURARI ORADEA

Oferim consiliere gratuita in asigurari pentru a gasi produsul/serviciul potrivit nevoilor dumneavoastra.

joi, 1 septembrie 2011

De astazi, 1 septembrie, cei care doresc sa vanda asigurari sunt obligati sa aiba certificat de calificare profesionala

Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) reaminteste ca, incepand de astazi, 1 septembrie 2011, persoanele care doresc sa lucreze in distributia produselor de asigurare au obligatia sa prezinte un certificat de calificare profesionala in domeniul asigurarilor. Conform normelor emise de CSA referitoare la pregatirea profesionala, certificatul reprezinta o conditie pentru incheierea, pentru prima data, a unui contract de munca, de mandat sau intermediere in domeniul asigurarilor.

In plus, atat persoanele care vor activa in domeniul distributiei produselor de asigurare dupa data de 1 septembrie, cat si cei care lucreaza deja in sistem, sunt obligati ca, din trei in trei ani, (respectiv doi ani in cazul conducatorilor intermediarilor), sa faca dovada ca au urmat un program de pregatire profesionala continua, aprobat de catre CSA. Aceste perioade se calculeaza de la data de 01 octombrie 2010.

Pregatirea profesionala, o noua masura pentru cresterea calitatii serviciilor in asigurari

"Piata asigurarilor are un mare potential de dezvoltare si cu siguranta va crea multe oportunitati pentru forta de munca in urmatorii ani. Rolul nostru este sa ne asiguram ca cei care lucreaza in aceasta piata au si competente profesionale suficiente astfel incat clientii lor sa inteleaga exact ce cumpara", a declarat Angela TONCESCU, Presedintele CSA.
Care sunt conditiile pentru obtinerea certificarii?

Certificatul de calificare profesionala/pregatire profesionala continua se poate obtine in urma sustinerii unui examen organizat de catre Institutul de Management in Asigurari (IMA), dupa frecventarea unor cursuri de profil la oricare dintre furnizorii de programe educationale autorizati. IMA este institutia de educatie profesionala infiintata de CSA in vederea implementarii programelor de pregatire profesionala (calificare si pregatire profesionala continua) intr-un mod unitar.

In ceea ce priveste cursurile de profil, IMA a autorizat pana in prezent 33 furnizori de programe educationale in domeniul asigurarilor, 224 de lectori pentru programele de pregatire in domeniul asigurarilor si 4 platforme de pregatire in sistem e-learning. Lista furnizorilor autorizati este disponibila pe site-ul Institutului, www.ima-imi.ro.

Totodata, IMA a aprobat 10 programe de pregatire profesionala, din care 7 de calificare profesionala (4 pentru asigurari de viata, 1 pentru asigurari generale si 2 pentru conducatori) si 3 de pregatire profesionala continua (2 pentru asigurari de viata si 1 pentru asigurari generale) si a definitivat 6 suporturi de cursuri cu programele analitice aferente acestora.

Examenele sunt organizate de IMA atat la sediul sau din Bucuresti, cat si in oricare dintre cele 5 centre regionale din orasele Iasi, Constanta, Cluj, Tg.Mures si Timisoara, fiind astfel acoperit intregul teritoriu al tarii.

"Procedura de inscriere la examen, precum si calendarul sesiunilor de examinari sunt afisate pe site-ul IMA, la sectiunea Comisia de monitorizare a calitatii pregatirii profesionale. Prima sesiune de examinari a fost programata pentru perioada august-octombrie 2011, celelalte urmand a fi afisate pe site, in perioada urmatoare.

IMA poate suplimenta numarul de examene din cadrul sesiunilor stabilite, fiind oricand pregatita sa raspunda solicitarilor in materie de certificare a pregatirii profesionale in domeniul asigurarilor", potrivit comunicatului remis ieri de CSA.