Transilvania Broker Oradea

Transilvania Broker Oradea
Tel.0756.596010
email.adrian.mihalciuc@transilvaniabroker.ro

Transilvania Broker

"Pentru noi orientarea catre client este principiul de baza al activitatii. Suntem obiectivi fata de toate societatile de asigurare, oferindu-va astfel exact produsele de care aveti nevoie, la preturile cele mai bune de pe piata."

ASIGURARI ORADEA

Oferim consiliere gratuita in asigurari pentru a gasi produsul/serviciul potrivit nevoilor dumneavoastra.

luni, 14 mai 2012

Top 5 brokeri pe RCA, in 2011.


Topul primilor cinci brokeri pe segmentul RCA a suferit modificari substantiale anul trecut, fata de 2010, pe fondul unei mai bune expansiuni in teritoriu a brokerilor independenti. Asadar, dupa ce in 2010 a ocupat pozitia a V-a in clasament, anul trecut SAFETY Broker a urcat pe primul loc, cu intermedieri de 12,6 mil. EUR pe RCA, in crestere cu 58,1% in moneda europeana, conform revistei de specialitate INSURANCE Profile. In acelasi timp, ocupanta primei pozitii din 2010, PORSCHE Broker, a coborat in 2011 pana pe treapta a V-a, cu intermedieri de 7,77 mil. EUR, in scadere cu 31,38 de procente.

Topul primilor cinci intermediari a fost completat anul trecut de DESTINE Broker, care a ocupat pozitia a doua (intermedieri de 12,5 mil. EUR; +33,73% fata de 2010), urmat de AIR Broker (10,7 mil. EUR; +59,4%) si TRANSILVANIA Broker (9,71 mil. EUR; +43,6). Anul trecut clasamentul era format, in ordine, de PORSCHE Broker, UNICREDIT Insurance Broker, DESTINE Broker, POWER Insurance Broker si SAFETY Broker.

Anul trecut primii cinci brokeri pe RCA au cumulat intermedieri totale de 52,83 mil. EUR, reprezentand o cota de piata de 20,5%, in crestere cu 2,97% in moneda europeana.

Piata de brokeraj a cumulat, in 2011, 732 mil. EUR, in scadere cu 3,6 procente fata de 2010, in timp ce politele RCA au detinut o cota de 35% din intermedieri. Mai mult, 55% din totalul subscrierilor pe RCA in tara noastra au fost vandute prin intermediari in conditiile in care, ponderea brokerilor in total piata a fost de 40%. In acelasi timp, cumulate cu asigurarile Casco, politele auto au reprezentat circa 75% din afacerile brokerilor romani. Primele pe RCA au totalizat anul trecut circa 466 mil. EUR, reprezentand peste un sfert din piata romaneasca de asigurari.




Sursa:1asig.ro

miercuri, 4 aprilie 2012

Clasa politica recidiveaza: din nou despre desfiintarea Pilonului II de pensii private


Guvernul a transmis Senatului Romaniei avizul sau negativ cu privire la propunerea legislativa inaintata in decembrie 2011 de deputatul PDL Daniel OAJDEA, pentru trecerea in proprietatea statului a activelor fondurilor de pensii private si abrogarea Legii 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat. Consiliul Social si Economic, precum si cele cateva Comisii parlamentare care si-au exprimat deja punctul de vedere au propus respingerea initiativei legislative in cauza. Pentru cine urmareste insa actualitatea pensiilor private, aceasta stire pare probabil reluarea unui episod mai vechi dintr-o lunga serie de "initiative reformatoare" care incearca sa demoleze una dintre prea putinele reforme de succes din Romania.

Propunerea legislativa amintita nu este prima de aceasta natura, dupa cum nu este nici pentru prima data cand sunt trecute in revista argumentele pentru care o astfel de idee nu este de acceptat. De remarcat insa ca toate aceste experiente anterioare nu par sa fi lasat nici o urma in nivelul de cunostinte despre sistemul de pensii pe care il dovedesc unii parlamentari. Ca urmare, diversele institutii implicate trebuie sa reia demersurile birocratice, consumand timp, resurse, energie pentru a lamuri acceasi chestiune.

Din expunerea de argumente a initiatorului reiese ca acesta nu intelege sau ignora voit cateva elemente de baza din arhitectura sistemului:

  • Contributiile virate catre fondurile de pensii private de Pilon II nu apartin fondurilor, ci participantilor - ca atare, statul nu cheltuie o suma de bani pentru a da cu titlu gratuit "privatilor", vaduvind astfel pensionarii actuali de niste posibile procente in plus la pensie; statul "cheltuie" aceasta suma in beneficiul viitorilor pensionari, carora le faciliteaza astfel constituirea unor resurse financiare aditionale pentru pensie; in ultima instanta, statul "cheltuie acum acesti bani pentru a-si usura propria povara in viitor, cand pensionarii sai vor avea astfel o sursa prin care sa completeze veniturile din ce in ce mai precare oferite de sistemul public;
  • Investitiile fondurilor de pensii sunt strict reglementate, pe de o parte prin limitari cantitative clare, pe de alta poarte prin obligatia de a realiza o performanta investitionala aliniata pietei si de a garanta contributiile nete; ca atare, obiectivul principal al plasamentelor financiare realizate este legat de furnizarea unor pensii cat mai bune, in conditii de siguranta rezonabile; contributia fondurilor la dezvoltarea pietei de capital si rolul lor de "creditor" al statului, prin plasamentele in titluri de stat, sunt numai efecte colaterale, chiar daca de dimensiuni importante;
  • Fondul de Garantare ar putea fi pus in situatia de a apela la imprumuturi garantate de stat numai in situatii extreme, cand evenimente de a o magnitudine cu totul speciala ar "darama" toate celelalte bariere de protectie ale sistemului. Altfel spus, Fondul ar avea nevoie de imprumut numai in cazul in care propriile resurse financiare, constituite prin contributia administratorilor si dimensionate pe baza unor calcule actuariale elaborate, s-ar dovedi insuficiente pentru a acoperi, la un moment dat, obligatiile de plata curente ale unui fond aflat in dificultate.
Si exemplele ar putea continua. Dincolo de aceste aspecte insa, este greu de inteles cum dupa numeroasele semnale de alarma trase de organisme si institutii nationale si internationale cu o solida experienta in domeniu, dupa dezbaterile indelungate pe marginea noii legi a pensiilor publice - ocazie cu care starea sistemului public de pensii a fost analizata in detaliu, in conditia sa actuala, cat si in perspectiva - se mai poate inca vorbi, la nivelul clasei politice, cu superficialitate si populism ieftin, despre reintoarcerea la Pilonul public de pensii, ca unica sursa larg accesibila de venituri la batranete.


Sursa: www.pensiileprivate.ro

joi, 1 martie 2012

RCA

Preturile politelor RCA au crescut in ultimele trei luni, in special pentru soferii sub 30 de ani


"Pretul mediu al unei polite RCA a crescut in ultimele 3 luni, conform asteptarilor specialistilor", arata o noua analiza realizata de portalul ASIGURA.RO. Astfel, pentru un autoturism DACIA Logan 1.6 MPI fabricat in 2010 si condus in interes personal, pretul mediu al unei polite RCA valabile 1 an a crescut cu un interval cuprins intre 6% si 17%, in functie de profilul clientului luat in calcul.

"Asa cum am previzionat inca de la finalul anului trecut, pretul asigurarilor de raspundere civila auto a inregistrat in ultimele 3 luni cresteri moderate dar constante, mai ales pentru soferii ceva mai tineri si neexperimentati, cum sunt cei cu varsta sub 30 de ani", a declarat Razvan PAVEL, Directorul General al NETRISK Romania, compania care administreaza portalul ASIGURA.RO.

Potrivit comparatiei de mai jos intre preturile la RCA valabile pentru luna decembrie 2011 (Tabel 2) si cele din februarie 2012 (Tabel 1), se observa ca prima medie RCA pentru un sofer de 29 ani din Bucuresti a crescut in ultimele trei luni cu 16,8%, de la 681 lei la 795,8 lei.

In acelasi timp, un sofer cu aceeasi masina, dar in varsta de 49 de ani, din Suceava, ar putea plati pentru asigurarea autovehiculului sau cu doar 5,8% mai mult, in functie de asiguratorul ales, respectiv 458,8 lei fata de 433,3 lei in decembrie anul trecut.

"Ne mentinem in continuare opinia ca prima medie aferenta unei asigurari RCA se va situa in jurul valorii de 500-550 lei, fata de aproximativ 472 lei in 2011", conchide Razvan PAVEL.

In ambele simulari, primele de pe coloana A sunt calculate pentru un barbat in varsta de 29 ani, casatorit, fara copii, din Bucuresti, in timp ce primele de pe coloana B sunt calculate pentru un barbat de 49 ani din Suceava, tata al unui copil.




 
Sursa 1asig.ro

joi, 26 ianuarie 2012

De ce si cand avem nevoie de o asigurare a locuintei?




Asigurarea locuintei si/sau bunurilor continute in aceasta este, poate, cea mai importanta asigurare non-viata pe care o puteti incheia.
Fenomenele naturale, calamitatile, incendiul, explozia pot sa va distruga agoniseala de o viata. Daca pentru prevenirea incendiului sau exploziei exista astazi solutii tehnice din ce in ce mai perfectionate, inundatiile sau cutremurele sunt practic imposibil de prevenit sau de evitat.
Aceleasi evenimente care pun in pericol cladirea locuintei pot afecta si bunurile dvs. (mobilier, aparatura electrocasnica, aparatura electronica, imbracaminte, unelte gospodaresti, alimente, etc.).
Un alt pericol, din pacate permanent, il reprezinta furtul prin efractie sau prin acte de talharie care, de asemenea, pune in pericol bunurile de valoare, putand duce si la distrugeri in locuinta.
Actiunile rauvoitoare ale unor persoane (acte de terorism / vandalism) pot produce si ele distrugeri ale bunurilor sau cladirii.
Toate aceste evenimente sunt tot atatea argumente care sustin necesitatea unei asigurari a locuintei si a bunurilor continute in aceasta.

Asigurarea locuintei (a cladirii) este obligatorie atunci cand solicitati un credit bancar si garantarea acestuia catre banca o constituie locuinta.

Asigurarea locuintei si a bunurilor continute in aceasta se poate incheia oricand in cursul anului.

Incheierea acestui tip de asigurare este cea mai ieftina modalitate de protejare a cladirii si bunurilor personale, mai ieftina decat achizitionarea unui sistem perfectionat de alarma sau chiar decat intretinerea anuala a unui caine de paza. Caracteristicile asigurarii
Ce se poate asigura
- cladiri si alte constructii: cladiri si constructii speciale (cu exceptia terenului) precum si elemente fixe si detasabile de fundatie sau impamantare, instalatii fixe hidraulice, igienico-sanitare, de incalzire, lifturi, instalatii fixe de iluminat, instalatii de aer conditionat, toate aferente cladirilor;
- bunuri casnice: mobilier, aparatura electrocasnica si electronica, lenjerie, incaltaminte, imbracaminte, covoare, perdele, efecte personale, etc. cu exceptia banilor, pietrelor pretioase, bijuteriilor, marcilor postale, tablourilor, sculpturilor, colectiilor sau altor obiecte cu valoare artistica, stiintifica sau istorica.
Riscurile pentru care se acorda despagubiri
  • incendiu;
  • trasnet;
  • explozie (de gaze sau aburi);
  • caderea pe cladire a aparatelor de zbor sau parti ale acestora si obiecte transportate de acestea;
  • cutremur de pamant;
  • inundatie;
  • furtuna;
  • grindina;
  • ploaie torentiala;
  • prabusiri sau alunecari de teren;
  • greutatea stratului de zapada;
  • avarii accidentale ale instalatiilor de apa, canal, sau incalzire;
  • inundarea apartamentelor cu apa provenita de la vecini;
  • pagube produse datorita actiunii rauvoitoare a unor persoane (terorism, vandalism);
  • furt prin efractie al bunurilor.
Extinderi ale politei de asigurare a locuintei
  • Asigurarea de raspundere civila legala a membrilor familiei
Se acorda despagubiri pentru sumele pe care asiguratul este obligat sa le plateasca pentru prejudiciul adus unor terte persoane ca urmare a unui eveniment asigurat:
    • vatamari corporale (invaliditate sau deces);
    • avarieri sau distrugeri ale unor bunuri apartinand acestora.
Despagubirile sunt in limita sumei asigurate pentru care opteaza asiguratul.
  • Asigurarea de accidente a membrilor familiei
Se acorda despagubiri asiguratului si membrilor familiei sale nominalizati in polita pentru accidentele suferite care se produc independent de vointa acestora (accidente care au drept urmari diferite grade de invaliditate sau decesul).
Despagubirile sunt in limita sumei asigurate pentru care opteaza asiguratul la incheierea politei.

Cum se solicita o despagubire?
In urma producerii unui eveniment asigurat care a determinat pagube cladirii sau bunurilor continute, unor terte persoane sau accidentarea membrilor familiei, asiguratul trebuie sa adreseze o instiintare catre societatea de asigurari cu mentionarea datei, locului si imprejurarilor in care a avut loc evenimentul, descrierea pagubelor si valoarea estimativa a acestora sau descrierea leziunilor suferite de catre persoanele accidentate.
De asemenea asiguratul va completa o cerere de despagubire care va initia dosarul de dauna si inceperea procedurii de despagubire.
  • Procedura de despagubire presupune urmatoarele etape:
    constatarea pagubelor de catre reprezentantul societatii de asigurare;
  • avizarea de catre societatea de asigurare a inceperii lucrarilor de reparatie, reconditionare sau restaurare, inlocuire;
  • documentarea dosarului de dauna (procese verbale de constatare sau de cercetare emise de organe competente, adeverinte medicale sau certificat de deces, documente de plata a reparatiilor, reconditionarilor, restructurarilor sau inlocuirilor, eventuale declaratii ale martorilor, hotarari judecatoresti);
  • semnarea dosarului de dauna de catre ambele parti;
  • plata despagubirii.
Plata despagubirilor se efectueaza dupa 15-30 de zile de la data depunerii documentatiei complete de catre asigurat / beneficiar.
Societatea de asigurare poate amana plata despagubirii daca in legatura cu dauna a fost instituita impotriva asiguratului o ancheta sau o procedura penala de catre politie.
De asemenea societatea poate refuza plata despagubirii daca cererea de despagubire este frauduloasa ori are la baza declaratii care se dovedesc false.

joi, 12 ianuarie 2012

In Romania se produce un incendiu la fiecare 20 de minute. Aveti asigurare?

n Romania au loc anual, in medie, 4.540 de incendii, ceea ce inseamna ca zilnic sunt distruse de incendiu 12 locuinte, se arata intr-un studiu realizat recent de catre Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta (IGSU). Potrivit acestuia, cele mai multe incendii de locuinta se produc in intervalul orar 18.00-22.00, cand are loc, in medie, un incendiu la fiecare 20 de minute.

De asemenea, cele mai frecvente cauze de producere a incendiilor sunt instalatiile electrice defecte sau improvizate (in medie, 923/an), aparatele electrice uitate sub tensiune (in medie, 260/an) dar si cos/burlan de fum defect sau necuratat (in medie, 176/an).

Totodata, potrivit unui raport realizat de catre asiguratorul german ALLIANZ, pagubele produse de acest risc gospodariilor populatiei din Romania se ridica la valori de cel putin cateva zeci de milioane de euro, doar in anul 2010 fiind afectate de incendii 5.600 de gospodarii, iar daca adaugam si anexele, numarul depaseste 8.800.

Asigurarea locuintei este o modalitate ieftina, eficienta si comoda pentru protejarea casei si recuperarea eventualelor prejudicii, numarul politelor de asigurare a locuintelor practic dublandu-se in ultimul an (aproximativ 4,5 milioane de polite). Pretul unei asigurari de acest gen variaza functie de mai multe criterii, iar daca luam ca exemplu un apartament de 60.000 euro din mediul urban, construit dupa 1977, pachetul standard de riscuri, pretul mediu este intre 45 si 160 EUR, in functie si de compania aleasa.

Sursa 1asig.ro

www.transilvaniabroker.ro

joi, 15 decembrie 2011

FINANTE-BANCI


FINANTE-BANCI

Protocol de colaborare intre asiguratori si clinici private pentru a sprijini reforma in sanatate

15 decembrie 2011
Asigurare-sanatate-mare.jpg
Domeniul privat urmareste respectarea drepturilor consumatorilor de sanatate si pune la dispozitia autoritatilor experienta acumulata in domeniul asigurarilor de sanatate. Astfel, s-a format un protocol de colaborare pentru a sprijini reforma in sanatate.
Un Grup de Lucru avand in componenta 10 entitati juridice care isi desfasoara activitatea pe piata asigurarilor de viata si a serviciilor medicale sau in domenii conexe acestora a semnat astazi, 15 decembrie, un protocol de colaborare.

Scopul protocolului este de a conlucra in vederea formularii si inaintarii de propuneri comune catre autoritatile competente cu privire la sistemul asigurarilor de sanatate ce face parte din programul si strategia guvernamentala privind reforma in sanatate.

Cele zece entitati care au constituit Grupul de Lucru sunt: Alico Asigurari Romania, Allianz Tiriac Asigurari, Asociatia Nationala pentru Protectia Consumatorilor si Promovarea Programelor si Strategiilor din Romania, Asociatia pentru Promovarea Asigurarilor, Axa Life Insurance, Regina Maria, ING Asigurari de Viata, Medicover Hospitals, Sanador, Uniunea Nationala a Societatilor de Intermediere si Consultanta in Asigurari.

Grupul de Lucru isi asuma rolul unui partener de discutii cu institutiile statului urmarind modernizarea si restructurarea sistemului medical din Romania. Grupul de Lucru va organiza sedinte de lucru in cadrul carora se vor dezbate subiecte incluse pe o agenda prestabilita si agreata de comun acord cu toate entitatile grupului. Toate subiectele dezbatute vor viza atingerea obiectivelor agreate de catre entitatile grupului.

Principalele obiective ale Grupului asumate pentru perioada urmatoare sunt:

-sa dezbata propunerile legislative si prevederile din legislatia interna care necesita modificari sau completari, ori o mai buna adaptare la realitatile sociale;

-sa elaboreze studii, analize si sa propuna modificari legislative in ceea ce priveste actele normative cu incidenta in activitatea desfasurata;

-sa prezinte autoritatilor abilitate din Romania propuneri pentru imbunatatirea cadrului legislativ local cu privire la functionarea si dezvoltarea asigurarilor de sanatate si a sistemului medical.

In cadrul protocolului semnat se mai precizeaza ca Grupul de Lucru nu reprezinta o asociere in sensul legii asociatiilor si fundatiilor, neavand o personalitate juridica. Mai mult, protocolul doar reglementeaza modul de lucru cu scopul atingerii obiectivelor propuse, partile semnatare actionand in conformitate cu legislatia in domeniul concurentei. 
Sursa www.dailybusiness.ro
 

vineri, 4 noiembrie 2011

Guvernul majorează contribuţiile către Pilonul II, în vreme ce alte ţări „au băgat mâna” în pensiile private

Deşi sistemul public de pensii înregistrează un deficit important, de 15 miliarde lei, guvernul Boc susţine prin bugetul pe anul viitor majorarea la 3,5% a cotei de contribuţii virate către pensiile private obligatorii de pe Pilonul II. Şi asta în condiţiile în care mai multe state europene au apelat la reducerea contribuţiilor către pensiile private, iar Ungaria chiar a naţionalizat acest sistem.
“Măsurile de austeritate care nu sunt iubite şi nici susţinute cu seninătate de către niciunul dintre statele europene au avut un impact direct asupra sistemelor europene de pensii', a spus Andreea Paul Vass, consilier personal al premierului Boc.
Potrivit ei, guvernul susţine prin bugetul pe 2012 majorarea de la 1 ianuarie a cotei de contribuţii la Pilonul II, de la 3% la 3,5% din salariul brut al fiecărui angajat. Şi asta după ce, în plină criză, guvernul a majorat şi în 2011 cota virată către Pilonul II. Măsura continuării creşterii cotei de contribuţii la Pilonul II este salutată
România versus alte ţări din UE
Vass spune că, prin contrast cu România, alte state europene au recurs la reducerea contribuţiilor pensiile private de pe Pilonul II, cea mai drastică tăiere fiind operată de Letonia, de la 10% la 2%. Printre ţările care au aplicat de asemenea reduceri ale contribuţiilor virate către Pilonul II se numără şi Polonia – de la 7,3% la 3,5% –, Lituania – de la 5,5% la 3% –, iar Ungaria a “naţionalizat” sistemul de pensii private.
Chiar şi Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR Mugur Isărescu, remarcă faptul că guvernul a rezistat bine tentaţiei de a folosi pentru nevoile curente banii fondurilor private de pensii.
“Guvernul nostru a rezistat presiunilor de a folosi banii fondurilor private, făcând doar mici ajustări”, a spus Lucian Croitoru, făcând referire prin contrast cu soluţia aleasă de Ungaria.

Sursa capital.ro